Am cu viaţa un cules
Am cu viaţa un cules
şi-l strâng în fiecare seară
cum aş intra să nu mai ies,
cum mi-ar fi cea din urmă oară
De-aceea de-Adevăr mă ţin
c-o dureroasă-mbrăţişare
primindu-l chiar când mi-e străin,
iubindu-l chiar şi când mă doare.
De-aceea cu credinţă-nfrunt
oricâte-mpotriviri mi-ar creşte
cu cât mi-e chinul şi mai crunt
nădejdea dulce-mi mai plăteşte.
De-aceea cu iubire pot
zâmbi spre orice răstignire
mai mult e ce primesc, ca tot
ce-mi cere-a morţii ispăşire.
De-aceea pot să înţeleg
tot ce se spune sau se tace
să caut, să iert şi să dezleg
orice cărare către pace.
Căci am cu viaţa un cules
şi vreau, când Domnul meu mă cheamă,
în orice zi, din rând să ies
şi fericit să-I pot da seamă.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu