Cântările dintâi
Cântările dintâi, Isuse
mi-s fericitele treziri
la slava nemaicunoscută
a noii Tale-mpărtăşiri,
Sunt bucuriile aflării
abia-nţeleselor comori,
sunt primele sclipiri ivite
ddin dulcii învierii zori,
Sunt rugăciunile sfioase
şi temătoare de-nceput,
sunt umbrele înbrăţişării
cu noul drum necunoscut,
Sunt primele suspine sfinte
din dragostea ce-abia-ncepea
sunt primele-ntâlniri cu Crucea
atât de dulce şi de grea,
Sunt stropii cei dintâi de lacrimi
din lungul râu abia-nceput,
sunt primele şoptiri sfioase
din graiul pân-atuncea mut,
Sunt razele abia ivite
din Veşnic Fericitul Har
ce-avea să-mi însorească viaţa
pe-un nemaimărginit hotar...
...Cântările Dintâi Isuse
încep cu Numele Tău Sfânt
cu El, Cântările Din Urmă
au să mă treacă prin mormânt.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu