Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Ce dragă mi-e viaţa


Ce dragă mi-e viaţa
Isuse-acum când pot
în lupta Ta frumoasă
să-i ard avântul tot;

Când pot să-Ţi dau curate
a inimii simţiri,
să-mpărtăşesc puternic
înaltele-Ţi trăiri;

Când dulcea Ta lumină
mi-e limpede cleştar
când zilele-mi sunt aur
şi lacrimile jar;

Când fraţii parcă-s îngeri
Biserica un cer,
când nu ştiu de înfrângeri
de noapte sau de ger...

Când nu-i cu neputinţă
nimic din tot ce vreai,
când totu-i numai cântec
şi dragoste şi rai...

Ce drag îmi e cu Tine
să merg şi să rămâi,
ce dulci sunt toate-toate
în dragostea dintâi...

Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: