Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Ce drept eşti Tu!...


Ce drept eşti Tu o, Doamne,
ce drept şi-adevărat!...

Spun zilele şi anii
şi clipa ce-a zburat
că nu mai leagă nimeni
ce Tu ai dezlegat,
că nu descuie nimeni
ce Tu ai încuiat,
că nimeni nu-osândeşte
ce-odată Tu-ai iertat.

Lucrarea mâinii Tale
pământul lung şi lat
cu mările şi munţii
cu tot ce Tu i-ai dat,
cu-amurgul şi-aurora
şi cerul înstelat
spun cât de drept eşti Doamne
şi cât de-adevărat.

Stăpâne-Atotputernic
părinte-Adevărat
mărit să fii de-a pururi...
În veci fii lăudat
de orişice fiinţă,
de cerul minunat,
de tot ce bunătatea-Ti
şi Mâna-Ţi a creat —
căci sfânt
şi drept eşti Doamne
şi bun
şi-adevărat.

Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: