Chemări
Pe uni-i aduce la Cristos iubirea cea curată,
iar pe alţii cântecul duios, chemarea fermecată,
căci amândouă izvoresc din inima credinţei
şi-s singurele care ţin frumuseţea conştiinţii.
Ce fericire că mai sunt pe lume-aceasta două
când ele nu vor fi, atunci nu va mai fi nici rouă,
nici stele,
nici copii
şi nici credinţă-adevărată
căci fără ele nu trăiesc niciuna,
niciodată...
O, numai cei care trăiesc în dragostea divină
şi-au inima de harul sfânţ al armoniei plină,
aceia pot fi-adevăraţi fii ai credinţei sfinte
căci ei trăiesc spre tot ce-i bun
şi-n inimă
şi-n minte.
Singur Cristos i-a învăţat pe-ai Săi iubirea-n lume
iubirea fără ’osebiri de rase şi de nume
El ne-a-nvăţat s-o facem larg,
deplin
şi-n omenie
la prieteni,
la vrăjmaşi,
la toţi, c-o caldă bucurie.
El nu numai credinţa Lui ne-a dat spre mântuire
ci-nvăţătura Lui ne dă puterea de trăire
aceasta El a pus-o în iubire şi-n cântare
ca s-o putem deplin trăi.
Cu drag
şi fiecare.
El nu numai ne-a spus să fim ca El întotdeauna
dar şi ne-a ajută ca să fim, făcându-ni-se una.
Cei răi n-ajung la Dumnezeu
şi n-ajung la credinţă
căci nici iubi
şi nici cânta
nu poate-a lor fiinţă.
Pe chipul lor întunecat nu-i linişte senină
ci doar acestea două pot aduce-n om lumină;
doar unde-s ele Dumnezeu Împărăţia-şi are
căci El pe veci stă unde sunt: iubire şi cântare.
Iubirea şi cântarea din credinţa Lui curată
în părtăşie cu ai Lui,
pe-o cale-adevărată.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu