Cum aş putea eu spune?
Cum aş putea eu spune acum c-am isprăvit
când am atâta încă spre bine de-mplinit?
Când sunt atâtea drumuri ce încă nu le-am mers,
atâtea lacrimi încă ce nu le-am plâns sau şters,
când sunt atâtea case în care n-am intrat
şi inimi lângă care n-am plâns sau n-am cântat,
atâtea ne-mplinite trimiteri sau chemări
şi taine către care nici bănuiesc cărări,
şi gânduri căror încă nu le-am ţesut veşmânt,
şi arderi datorate Divinului Cuvânt,
şi lepădări neşterse de-aprinsul plâns amar,
şi jerfe neaduse Cerescului altar,
şi-atâtea datorate mustrări sau mângâieri
spre vorbele uşoare sau grelele tăceri,
neîmplinite-acelor cu care am un drum
prin umbră şi lumină aceluiaş “acum”.
Ce tristă-nştiinţare sunt perii cei cărunţi
când calea încă-i lungă iar paşii prea mărunţi!
Cum pot să zic că-s gata, o cum să pot să zic
atâta datorie, — şi n-am plătit nimic.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu