Cum aş putea?
Cum aş putea eu spune oare
ce dulce e cântarea Lui
când pentru harul ei cel unic
pe lume-asemănare nu-i?
...Gândiţi-vă la rugăciunea
cea mai înaltă pe pământ,
la clipa când auzul gustă
cel mai dorit şi drag cuvânt,
la slava cea mai fericită
a celei mai cereşti iubiri,
la cea mai caldă-nvăluire
a îngereştilor priviri,
la cel mai plin de frumuseţe
de dor şi de curat avânt,
la clipa ce-o trăieşte duhul
credinţei în extazul sfânt,
la negrăita-nfiorare
din sfântul Cerului sărut
când Dumnezeu Se face una
cu gândul care L-a cerut...
Gândiţi-vă... dar nu pot spune
nimic din cât aş vrea să spui;
mai mult, nespus mai mult ca toate
frumuseţile-i cântarea Lui.
— Doar seara, stând pe-un munte singur
răpit de-a rugăciunii zări,
poţi bănui ceva din harul
dumnezeieştei Lui cântări!
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu