De-atâtea ori (II)
De-atâtea ori te-a cercetat pe tine
Cuvântul blând şi trist şi mustrător,
tu n-ai simţit nici teamă, nici ruşine
ah, cât mai poţi să stai nepăsător?
Când Domnul stă la uşa ta şi bate
de-atâta timp tăcut şi răbdător,
tu nu-L primeşti... În pofte şi-n păcate
ah, cât mai poţi să stai nepăsător?
Pe tine te-a răbdat de-atâta vreme
deşi-ai păcătuit îngrozitor,
dar cât s-aştepte, cât să te mai cheme
ah, până când mai stai nepăsător?
Când stă deschisă-a harului intrare
şi braţul Tatălui îndurător,
o, până când respingi a Lui iertare
şi cât mai poţi să stai nepăsător?
Când încă scaunul harului stropit e
cu rugi şi plâns, de suflete ce vor
să,scape de iadul muncilor cumplite, —
tu până când rămâi nepăsător?
Curând din nou Stăpânul o să vie
s-aducă dreapta plată tuturor,
ah, ce vei face-n clipa de urgie
când tu şi-acum rămâi nepăsător?
Ce inimă-mpietrită ai în tine
de poţi să fii aşa nesimţitor?
Vai, vine mâine,
mâine moartea vine, —
ah, cât mai poţi să stai nepăsător?
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu