Cu Domnul spre Golgota (II)
E Joi seara...
Sună iarăşi semnul stingerii străjerii,
pe Ierusalim se lasă vălul liniştit al serii,
se coboară înoptarea, ca un blestem se coboară
să apese inimi care vând, trădează şi omoară!
Mii de stele luminează noaptea rece şi senină
undeva cu ucenicii Domnul este-acum la Cină,
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce mângăind tăcerea şi se stinge-ncet afară…
...Dar cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
Adevăr grăiesc Eu vouă:
Unul dintre voi Mă vinde...
Se-ntristează ucenicii când aud această veste
întrebându-se cu teamă: Doamne, oare cine este?
— Dar când au văzut pe Iuda
cum se scuză
cum oftează
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează!
Dar Ioan învăţăcelul
cel mai mult iubit de Dânsul
rezemat cum sta la sânu-I,
neoprit îi vine plânsul:
“Doamne, cum putut-a oare trădătorul să Te vândă,
cum l-a biruit pe Iuda pofta de argint flămândă,
cum l-a câştigat satana...”
— Şi-L ruga printre suspine:
Unde mergi Isuse Doamne, ia-ne şi pe noi cu Tine!
Vineri!
Miez de zi. Şi arde soarele ca niciodată
pentru Dumnezeu, o cruce lumea a găsit răsplată.
Din cunună şi din cuie curg şiroaie lungi de sânge
jos strângând în braţe crucea
mama Lui, Maria, plânge.
Plânge-alături ucenicul îngropându-şi faţa-n palme
când spre Domnul fariseii scuipă-n hule şi-n sudalme.
Şi priveşte-n patru laturi peste gloata cea haină
aşteptând ceilalţi apostoli, iar de undeva să vină.
Dar nu-i nimeni…
gloata urlă,
Domnul Lui Se roagă-n cuie,
trăsnetele cad cu groază —
şi nici unul din ei nu e…
nici chiar Petru nu mai vine
să-L mai vadă viu o dată...
Şi curg urme lungi de sânge
jos în ţărna blestemată.
Cunoscându-şi poate-acuma tot păcatul,
toată fapta
plânge tare şi se roagă
răstignitul cel de-a dreapta.
Se noptează…
dintr-o dată soarele şi-a stins lumina,
lângă Cruce plânge mama
şi Maria Magdalina,
vântul vâjâie puternic,
ioan strigă cu suspine:
— Unde mergi Isuse Doamne
ia-ne şi pe noi cu Tine.
Zorii-s gata să apară sus pe vârful Căpăţânii
e Duminecă,
e ziua cea dintâi a săptămânii...
Ucenicii-nchişi în casă
stau din noaptea cea de groază
când L-au prins pe-nvăţătorul şi într-una priveghează;
N-au gustat din seara-aceea
nici odihna şi nici somnul —
se căiau amar cu toţii că L-au părăsit pe Domnul.
Petru nu putea, sărmanul,
să-şi mai stăpânească plânsul
căci de trei ori el pe faţă s-a fost lepădat de Dânsul...
Trei bătăi răsună-n poarta unde-şi plâng cu toţii vina,
şi-o femeie intră-n grabă, e Maria Magdalina,
— A-nviat Învăţătorul, giulgiurile stau grămadă!
Toţi tresar uimiţi,
doar Petru şi Ioan se duc să vadă!
Groapa-i goală
petru plânge
ioan strigă cu suspine:
— Unde-ai mers Isuse Doamne ia-ne şi pe noi cu Tine!
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu